duminică, 18 ianuarie 2009

Dl. Oprescu - cartonas galben

Joi seara, la emisiunea "Sinteza Zilei" a doamnei Gabriela Vranceanu-Firea de la Antena 3, Primarul General, dl. Sorin Oprescu, a facut "raportul" celor 6 luni de mandat. Emisiunea, care, in mod evident, a fost una cu dedicatie (d.na Firea nedand nici cel mai mic semn de ostilitate, desi, in mod normal, e un partener de discutie dificil) a avut rolul de a-i salta Primarului General imaginea, stiut fiind faptul ca, pentru alegerile prezidentiale, Oprescu ar putea fi un contracandidat al d.lui Basescu.
Prestatia d.lui Oprescu a fost una cu care domnia sa ne-a obisnuit si in sedintele de Consiliu General: forma fara fond, drama, ochi dati peste cap, comedie. Misto, dar, repet, fara fond. Mai grave sunt insa minciunile pe care Primarul General le-a rostit cu o nonsalanta infioratoare.
Sa luam un exemplu: Oprescu a afirmat ca proiectele sale importante nu au trecut din cauza Consiliului General. Voi enumera, mai jos, cateva dintre aceste proiecte "mari" care au picat, urmand ca voi sa judecati singuri:
1. construirea, in Parcul Herastrau, a unei fantani arteziene muzicale. Cost - cca 8 mil. euro !!!
2. cosmetizarea in stil baroc a unor cimitire. Cost - cca 6 mil. euro !!!
3. constructia unor parcari supraterane. Cost per loc de parcare - 23.000 euro !!!
Lista poate continua si rog pe cei care sunt interesati sa acceseze situl Primariei (www.pmb.ro) pentru a putea vedea care au fost, de-a lungul timpului, proiectele cu care dl. Oprescu a venit in fata Consiliului General.
Tactica "as face, dar nu ma lasa Consiliul General" a functionat atunci cand Primar General era dl. Basescu. Cu diferenta ca acesta chiar avea proiecte serioase iar Consiliul de atunci chiar il obstructiona. Dl. Oprescu insa, nu are asa ceva, dar continua sa joace cartea victimei, carte, care, in fond, l-a adus unde este acum.
Nonsalanta si nerusinarea cu care minte dl. Oprescu sunt, cel putin pentru mine, fara egal. Ceea ce insa nu cred ca realizeaza Primarul General este ca, atunci cand va candida din nou sau cand va dori sa se mute la Cotroceni, lumea va vrea sa vada REALIZARI si nu NEREALIZARI. Scuzele nu mai sunt la moda.
Parerea mea este ca va mai trece un pic de timp pana cand bucurestenii se vor convinge ca, de fapt, nu avem Primar, ci doar un actor care stie sa dea bine la TV. Si sa faca misto.

Niciun comentariu: